Drumul Cetăților și Conacelor

Începe cu Soroca, în nordul țării. Ștefan cel Mare a ridicat aici, în 1499, o cetate de lemn pe malul Nistrului, iar fiul său, Petru Rareș, a refăcut-o în piatră între 1543 și 1546 - forma pe care o vezi și azi. E un cerc aproape perfect, cu cinci turnuri, ziduri groase și un drum de strajă de pe care privești râul și malul ucrainean de dincolo. Tocmai fiindcă a fost construită compact și n-a fost modernizată brutal mai târziu, e una dintre cele mai întregi cetăți medievale din regiune.

Un cerc de piatră ridicat la 1546, atât de întreg încât pare desprins dintr-un film.

La celălalt capăt al drumului e Tighina, la Bender, mult mai aproape de Chișinău. Aici a fost întâi o întăritură moldovenească, dar în 1538 sultanul Suleiman Magnificul a cucerit-o și a refăcut-o în piatră, după un plan atribuit marelui arhitect otoman Mimar Sinan - același care a ridicat moscheea Süleymaniye din Istanbul. A fost timp de secole o bază militară otomană la Nistru, asediată în zadar de domnitori moldoveni. Cel mai celebru episod: regele Carol al XII-lea al Suediei s-a refugiat aici după înfrângerea de la Poltava, iar în 1713 mica lui gardă s-a luptat cu trupele otomane în ceea ce a rămas cunoscut drept „încăierarea de la Bender".

La Hîncești, pe un deal deasupra orașului, e cel mai bine restaurat conac din Moldova. Poartă numele lui Manuc Bei, un negustor și diplomat de origine armeană, o figură de roman a începutului de secol XIX (același care a ridicat la București vestitul Han al lui Manuc). El a cumpărat moșia în 1817, dar a murit în același an; palatul l-au ridicat urmașii, spre 1857-1861. Nu e o singură casă, ci un complex: palatul princiar, un „castel de vânătoare" în stil neogotic - imaginea de castel pe care o reții - casa vechilului, foișorul de pază.

La vreo oră de Hîncești, în pădurea Codrului, e conacul boierilor Ralli de la Dolna. E o casă modestă, cu o singură poveste mare: în vara lui 1821, tânărul Alexandr Pușkin, exilat la Chișinău, a fost adus aici de prietenul său Iancu Ralli. În pădurea din apropiere a dat peste o tabără de romi, iar întâlnirea i-a inspirat poemul „Țiganii". Locul se ține de această poveste - are un „Izvor al Zamfirei" în pădure, un monument al poetului în grădină și, în casă, o cameră dedicată poemului.

Unul dintre cele mai cunoscute poeme din literatura rusă a pornit dintr-un sat de pădure din Moldova.

La Ivancea, lângă Orhei, e conacul lui Carabet Balioz, un alt negustor armean, ridicat la mijlocul secolului XIX din piatra de Butuceni - aceeași din care sunt stâncile Orheiului Vechi. E o clădire în stil clasic, cu un turn de apă pe trei niveluri și un parc de vreo trei hectare. A fost restaurat și redeschis în 2023, iar acum găzduiește un muzeu despre familia Balioz și despre meșteșugul pietrei din zona Orheiului - multă vreme aici a fost cel mai bogat muzeu al meșteșugurilor populare din Moldova.

Cea mai îndepărtată oprire e și cea mai neobișnuită. La Țaul, în nordul țării (raionul Dondușeni), bancherul Andrei Pommer a început în jurul lui 1900 să ridice un palat și să planteze un parc uriaș. A murit în 1912 fără să-și termine palatul, iar clădirea a rămas de atunci mai mult ruină decât conac. Parcul, în schimb, e vedeta: aproape 46 de hectare, cel mai mare parc peisagistic din Moldova, cu circa 150 de specii de arbori și arbuști, multe exotice. E genul de loc unde vii pentru alei, umbră și liniște, nu pentru saloane restaurate.