Drumul Vinului Moldovei

Înainte să mergi la cramă, e o idee bună să deguști în oraș. Chișinăul a făcut în ultimii cinci ani un salt — au apărut vinoteci care au pe rafturi etichete pe care marile crame nu le exportă, săli de degustare cu lecții WSET, baruri care servesc Fetească Neagră la pahar fără ceremonie, și câteva crame urbane ascunse pe străzile centrului și bulevardele de la marginea lui.

A doua zi e despre scară. Cricova nu e o vizită, e o coborâre — 15 km nord de Chișinău, te afunzi cu trenulețul electric într-un labirint de 120 km de galerii săpate într-o mină de calcar din 1952. După prânz, alți 30 km pe drumul opus și ajungi la Mileștii Mici — recordul Guinness pentru cea mai mare colecție de vin din lume, 1,5 milioane de sticle sub circa 200 km de tuneluri (din care ~55 km folosiți), pe care le străbați chiar cu mașina ta. Două pivnițe-record, ambele construite în era sovietică pe spinarea industriei calcarului basarabean, ambele cu drum subteran cu sens unic. O zi singulară în peisajul vinicol mondial.

„O sticlă de vin conține mai multă filosofie decât toate cărțile din lume.” — Louis Pasteur, citat la intrarea în Cricova.

După tur, ieși la suprafață cu palatul ușor obosit dar nu sătul. La 200 m de poartă te așteaptă cina care leagă degustarea de masă — preparate moldovenești asortate la vinurile pe care tocmai le-ai întâlnit, în decor de boltă subterană la suprafață.

După prânz, 30 km în direcție opusă, prin Codru, spre Mileștii Mici. E aceeași logică geologică · o altă mină de calcar transformată în pivniță · dar la altă scară. Aici se ține recordul Guinness.

Codru e numele oficial al regiunii vinicole care înconjoară Chișinăul · câmpii molcome, dealuri scurte, cea mai mare densitate istorică de viță-de-vie din țară. În sens strict înseamnă Strășeni–Călărași–Ialoveni, dar drumul de azi îl tratează lax: începem la Asconi în Puhoi (Ialoveni, sud-est de Chișinău) — o cramă care s-a transformat în retreat rural cu cottage-uri, restaurant și cazare la fața locului — și încheiem la Crama Mircești, 80 km mai la nord în Telenești, un conac brâncovenesc restaurat cu podgorii pe deal. Două crame boutique cu logică complet diferită: una care te ține peste noapte, alta care te scoate complet din contextul moldovenesc. Între ele, banda de alternative îți deschide restul Codrului — Romanești 1880, Doina-Vin 1875, Branești cu pivnițele-grotă.

A patra zi e despre paranteză. Plecăm de la Codru spre nord-est, urcăm într-un peisaj de calcar pe care UNESCO l-a pus pe lista provizorie, și ne oprim la Chateau Vartely pentru un prânz lung deasupra viei. Vinul rămâne în meniu, dar e însoțit de istorie și de panoramă — o zi de respirat înainte de coborârea în Ștefan Vodă.

Drumul de la Chișinău spre Ștefan Vodă coboară spre est, prin sate fără reclame și câmpuri întinse. La jumătate de drum se ridică Castel Mimi — castelul de cărămidă din 1893 al lui Constantin Mimi, restaurat ca wine resort cu hotel, restaurant și spa, cu 30.000 de vizitatori pe an. La capătul drumului e Château Purcari, cea mai veche cramă din Moldova (1827) și cea mai premiată: Negru de Purcari a pus țara pe harta vinului mondial la Paris în 1878. În banda de alternative găsești și mai sudic — Et Cetera în Crocmaz (organic, frații Luca) și Vinăria Salcuța (familia Pîslaru, 3 generații). Ziua aceasta cere mașină decentă și un șofer pe care nu-l doare să stea sobru.

Mergi mai jos de Comrat și clima se schimbă. Stepă largă, vânt continuu, soare puternic — terroir mai apropiat de Bulgaria decât de Codru. Soiurile autohtone (Fetească Neagră, Rara Neagră) urcă în concentrație. Și apare ceva ce nu vezi în nord: identitatea găgăuză și bulgaro-moldovenească a cramelor, o linie de demarcație culturală care face vinul să sune diferit.

Ziua a șaptea e pentru călătorul care vrea harta completă — dar onest, e prea mult pentru o singură zi. Recomandarea noastră: împarte-o în două. Prima sub-zi (7A) rămâne în Găgăuzia · Comrat, capitala Unității Teritoriale Autonome Găgăuze, populație turcică ortodoxă, limba găgăuză înrudită cu turca, bucătărie cu accent de stepă. A doua sub-zi (7B) traversează Nistrul spre Tiraspol — capitala Transnistriei, teritoriu separatist nerecunoscut internațional dar perfect liniștit pentru vizitator, cu un brand de coniac fondat în 1897 care a rămas cu un picior în Imperiul Țarist. Între ele te întorci la Chișinău sau dormi în Comrat. În banda de alternative găsești și mai sudic — Bostavan Etulia (3 km tuneluri funcționale), Karagani (cramă găgăuză în Vulcănești), Gagauz Sofrasi (cina cu spectacol în Congaz), Back in the USSR (cina sovietică experiențială în Tiraspol).

„Vinul nostru se bea cu carne de oaie și cuvinte găgăuze. Așa l-au făcut bătrânii.”

După prânz, urci spre nord-est. Tiraspol e la 2 ore de mașină de Comrat (trecere prin Cimișlia, Căușeni, Bender). La trecerea Nistrului treci formal granița de facto a Transnistriei — verificarea pașapoartelor durează 5 minute, ți se dă o foaie cu data ieșirii. Înăuntru, totul e ciudat de calm: monumentul lui Lenin în piață, Suvorov călare la marginea orașului, băncile de o singură monedă (rubla transnistreană), și un brand de coniac fondat în 1897 care a rămas cu un picior în Imperiul Țarist.

Drumul vinului se termină nu la cea mai veche cramă, ci la cea mai veche distilerie. Coniacul de Tiraspol închide cercul.

Ziua opta e opțională · pentru călătorul care vrea să vadă vinul moldovenesc în registrul cel mai personal. Aici intră vinificatorii care nu apar pe listele de export — Mihai Sava, Pomușoară Dulcișoară, autori cu producții de câteva sute de sticle pe etichetă, plus o vinărie unică în Moldova: un proiect moldo-german care produce Riesling în zona Ungheni. Sunt cei care îți schimbă ideea despre vinul moldovenesc, dacă ai luat-o de la Cricova. Drumul curge prin Codru, cu un detur final spre Ungheni la graniță.

„Vinul moldovenesc nu se grăbește să fie altceva decât moldovenesc. Asta e secretul.”